Ți-e greu să-ți pleci genunchiul?
Safer Robert-Daniel
Ți-e greu să-ți pleci genunchiul?
Te-ntreabă azi păstorul blând
Să plângi durerea și oftatul
În ruga scumpă așteptând?
Ți-e greu astăzi, creștine,
Să vii la jertfă pe genunchi,
Cât dus-a Domnul pentru tine
Pe Via Dolorosa-n sus?
Ți-e greu să vii astăzi, creștine,
În rugă ca să-I mulțumești,
Căci odinioară dus-ai greul,
Dar azi pe El Îl mai servești?
Când plânsul crunt și grea durere
Au fost atunci amici ai tăi,
Suspinele și lacrimi grele
Brazdau continuu ochii tăi.
Nu te condamn să fii pe pace,
Oh, suflet care pribegesti,
Dar vreau de azi, de-acum întruna,
În rugăciuni să-Mi mulțumești.
Când te-ai luptat și-ai fost în jale,
Când soarele nu strălucea
Și aveai impresia că cerul
Este de plumb deasupra ta,
Atunci erai în strâmtorare,
La cernere ai fost chemat,
Dar fii viteaz, stai în picioare,
Prin jertfa Mea ai fost salvat.
O clipă, un ceas sau o secundă
Ai fost și ești sub ochii Mei,
Îți spun că nu-Mi e greu, copile,
Să mai cobor în groapa cea cu lei.
Mai plângi puțin și spune-o rugă
Și ai să vezi că am să vin,
Mai șterg iar lacrimile amare,
Te scap de-al grijilor chin.
Dar tu te-ntrebi din nou, copile,
Cu inima de greu suspin,
Mai spus-au mulți de pe-a lor buze
Că vii s-ajuti și n-ai venit.
Ești părăsit, ești trist, ești palid,
Sleit ești de puteri, răpus,
Sufletu-ți în amortire
Dar fii pe pace, că-s Isus.
Acum să pui la inimă eu vreau
Un sfat care la sufletul din tine
Este balsam vindecător,
E tot ce-am dat Eu pentru tine.
Din pomul vieții din mărire
O picătură scumpă am lăsat,
Când frânt de gânduri și suspine
De pe genunchi M-ai implorat.
Tu crezi că nu văd, oare,
Că suferă copiii tăi
Și zi de zi la adunare
Te rogi nespus și pentru ei?
Chiar crezi că nu văd, oare,
Soția-ntinsă în spital,
Verdictul greu că poate moare,
Dar sunt prezent la ea, la pat? !
Părinții, frații sau tot neamul,
Chiar dacă toți te-au părăsit,
E chiar acum aici Stăpânul,
Sunt pregătit să te ridic.
Ți-e greu să-ți mai ridici genunchiul?
De plumb el parcă s-a făcut,
Acum e Domnul lângă tine,
Așa te vreau să fii smerit.
Ești prelucrat, ești scump ești, aur,
Ești vrednic ca să fii tezaur,
Iar încercările ce-ai biruit
Le-a dus-a Domnul pentru tine,
Căci singur n-ai fi izbutit.
Acum ești bun pentru lucrare,
Mi-auzi și vocea când șoptesc,
Cu Mine mergi tot înainte,
E vremea altora să-i zidesc.
Din bob un spic și-apoi o holdă,
Comoară scumpă fără preț,
E grâul în cerești hambare,
Iar tu un Iosif să-l culegi.
Ostaș, ambasador pe Terra,
O mână-ntinsă la orfani,
Iar la bolnavii din spitale
Balsam vindecător din rai.
Deci fie-ți scumpă rugăciunea
În toi de noapte, când noi doi
Ne facem plan viteaz cu cerul
Și TATĂL ne sfințește pe amândoi.